Niciodata toamna

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e campul de matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-nsirate, ca niste ulcele
De vin invechit pe fundul lor de lut,
Stau pe tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie spre apus.
Ca frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, risipind in sus,
Foile-n azur.

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vina sa asculte-ndemnul ne-nteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.

o frunza

Nemilostiva lege a firii...

De va veni la tine vântul,

Purtând povestea mea amară,

Jelitul lui să nu te-nfrângă,

Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă

Nemilostiva lege-a firii;

Sărutul otrăvit al brumii

Omoară toamna trandafirii...

Şi cine s-ar opri să plângă

O frunză veştedă-n cărare,

Când codrii freamătă alături

Şi râd în răsărit de soare?...

pisica alba, pisica neagra

Universul dual – sau viata penduland permanent intre bine si rau

     Traim intr-un univers dual, totul se imparte in bine-rau, frumos-urat, alb-negru, lumina- intuneric; fiecare lucru, fiecare stare sau fenomen are un revers, totul e in opozitie si ca un rezultat viata e o continua lupta, exista mereu ceva opus, ceva complet diferit care ne alimenteaza dorinta de a judeca, de a cataloga si de a lupta contra a tot ce este altfel.

     Existenta dualitatii aduce cu sine posibilitatea manifestarii liberului arbitru, posibilitatea de a alege , de a experimenta , de a invata din fiecare experienta si de a deveni apoi constient. O alegere devine constienta doar cand e facuta in cunostiinta de cauza ; dupa ce toate optiunile au fost incercate. Nu e permis sa judeci ceva ce nu cunosti. Si oarecum ciudat , intunericul ne invata cel mai mult ce este lumina; devenim constienti de valoarea unui lucru doar cand il pierdem.

      A blama raul isi pierde sensul, pentru ca pana la urma el ne dezvaluie ce este binele.Iar pentru a forma intregul e nevoie de ambele. Extremitatile trebuie sa se contopeasca pentru a forma un singur TOT. Existenta unui contar, a unei forte opuse incurajeaza evolutia, cresterea. Ce sens ar avea lumina, daca nu ar exista intunericul pe care sa-l acapareze, in care sa se extinda si sa straluceasca?

      Se spune ca universul dual e pe cale sa se sfarseasca. Lupta se apropie de final si va avea un castigator sigur: lumina. Urmeaza o noua etapa in care trebuie sa gasim in noi resurse de a creste fara a avea langa noi o forta potrivnica care sa ne stimuleze. Oare cum va fi viata intr-un astfel de univers? Pare greu de imaginat, pentru un om atat de obisnuit sa se joace de-a pisica alba - pisica neagra. Pana atunci oscilam intre alb si negru si probabil cei mai multi vom alege cate ceva din fiecare - asa: 

                                                  sau  asa:

....Ma intrebam : oare de ce imi plac mai mult pisicile negre?... :)

cautare

Cand cautarea in exterior esueaza, privirile se indreapta cuminti spre interior - sa fie oare acolo ceva?

incerc sa zbor
dar vazduh nu mai e
sa-mi sustina aripile bolnave;

incerc sa te caut in ape albastre
dar ocean nu mai e
sa ma poarte spre tine;

incerc sa urc stanci
sa ma afund in pesteri
dar pamant nu mai e
sa-mi sprijine pasii.

nu mai e nimic
si nimicul nu-mi poate fi carare spre tine...

sunt doar eu
condamnat sa te caut
in mine.

intalnirea cu viata

Lasa-te in voia vietii...

“Oamenii sunt tensionati. Tensiunea apare atunci cand urmaresti ceva; relaxarea apare atunci cand lasi calea libera.
Oamenii alearga, alearga din greu, incercand sa obtina ceva de la viata, sa stoarca viata. Nu iese nimic din asta, pentru ca nu aceasta este calea. Nu poti stoarce viata, trebuie sa te predai in fata ei. Nu poti cuceri viata. Trebuie sa fii curajos si sa fii cucerit de viata. Aici, cucerirea este o victorie si efortul de a fi victorios se va dovedi a nu fi altceva decat esecul tau final, total.

Viata nu poate fi cucerita, deoarece partea nu poate cuceri intregul. Este ca si cum o mica picatura de apa ar incerca sa cucereasca oceanul. Da. Picatura poate sa cada in ocean si sa devina ocean, dar nu poate sa cucereasca oceanul. De fapt, caderea in ocean, stramutarea in ocean este mijlocul de cucerire.
Oamenii incearca sa gaseasca fericirea, de unde si interesul exagerat fata de corp. Este aproape o obsesie. A trecut dincolo de limitele preocuparii, ajungand la obsesia corpului. Oamenii fac efortul de a avea un contact cu fericirea prin intermediul corpului si acest lucru nu este posibil.

A doua problema este ca mintea este competitiva. Este posibil ca, de fapt, sa nu-ti iubesti corpul cu adevarat, ci doar sa ii concurezi pe altii. Pentru ca altii fac anumite lucruri, trebuie sa le faci si tu. Iar mintea americana este cea mai superficiala, cea mai ambitioasa minte care a existat vreodata. Este o minte foarte lumeasca. Acesta este motivul pentru care omul de afaceri a devenit realitatea de prim ordin in America. In rest, totul a ajuns fundal; omul de afaceri, omul care controleaza banii, aceasta este realitatea.
Omul constient traieste in corp, isi iubeste corpul, il sarbatoreste, insa nu este corpul. Stie ca exista ceva in el, ceva care va supravietui tuturor mortilor. Stie ca exista ceva in el care este etern si nu poate fi distrus de timp. A ajuns sa simta asta in adancul fiintei sale. Nu se teme. Nu se teme de moarte pentru ca stie ce este viata. Si nu alearga dupa fericire pentru ca stie ca Dumnezeu ii trimite milioane de oportunitati; nu trebuie decat sa lasi calea libera.

Nu vezi ca toti copacii au radacinile in pamant? Nu se pot duce nicaieri si totusi sunt fericiti. Nu pot sa alerge dupa fericire, desigur; nu se pot misca, insa nu vezi fericirea? Nu le vezi bucuria cand ploua, multumirea cand sunt rascoliti de vant? Au radacini si nu se duc nicaieri si totusi viata vine la ei.

Totul vine – tu nu trebuie decat sa creezi conditiile; totul vine – doar sa lasi calea libera. Viata este pregatita sa ti se intample si tie. Tu creezi atatea bariere, si cea mai mare bariera pe care o poti crea este fuga. Din cauza fugii si goanei tale, de cate ori viata vine si iti bate la usa, nu te gaseste niciodata. Alergi permanent dupa viata si viata alearga dupa tine, iar intalnirea nu se produce niciodata.”

Osho

frunze lovite de ploaie

Si iata ca a venit toamna - anotimpul melancoliei...

Frunzişuri  - Nichita Stanescu

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.

Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de căldărăm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în să
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea...

Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.