Niciodata toamna

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e campul de matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-nsirate, ca niste ulcele
De vin invechit pe fundul lor de lut,
Stau pe tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie spre apus.
Ca frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, risipind in sus,
Foile-n azur.

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vina sa asculte-ndemnul ne-nteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.